Site icon InfoNeamt.Ro – Știri și noutăți din județul Neamț

Sfântul Ștefan, 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri.

Sfântul Ștefan este prăznuit pe 27 decembrie, în a treia zi după Nașterea Domnului.

Sfântul Ștefan a fost întâiul mucenic ce și-a dat viața pentru credință. El a fost și primul dintre diaconi, ales la propunerea Sfinților Apostoli.

El stă în fruntea nenumaraților martiri care au mărturisit credință în Hristos ca fiu al lui Dumnezeu. S-a arătat un apărător al credinței adevărate cu privire la persoana lui Hristos, mărturisind că El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit, a înviat și S-a înălțat la ceruri pentru mântuirea noastră. Acuzat că a adus blasfemie lui Moise și lui Dumnezeu, a fost întâiul creștin condamnat la moarte de autoritățile iudaice.

Foto: Fanatik.ro

Semnificația numelui Ștefan

Numele este de origine grecească – Stephanos – și înseamnă „coroană”, „ghirlandă”, „cunună” (cu care erau încununați învingătorii). La noi, formele curente au fost și sunt Ștefan și Ștefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fănel, Fănică, Făniță, Fana, Fănică, iar uneori – sub înfluența străină – Fanny. Destul de des se folosesc și diminutivele Ștefănel sau Ștefănița, mai rar Ștef(i). Mai recent a apărut și forma feminină Ștefanela (ce pare să fi prins mai bine decat vechea Ștefanida – numele unei mucenițe trecute în calendar).

Tradiții și obiceiuri

O veche tradiție înfăptuită în ziua praznicului, se referă la icoana Sfântului Ștefan.

  • Credinciosii care au probleme de sănătate este bine să aducă în casa lor o icoană cu chipul Sfântului Ștefan, sfințită în ziua respectivă.

În unele zone se fac „Pâinicile lui Ștefan„. Se prepară dintr-un aluat asemanător cu cel de cozonac, unse cu miere. Aceste pâinici, se duc la Biserică, se sfințesc și se împart copiilor sîraci. Au o formă rotundă ce amintesc de pietrele cu care a fost omorât Sfântul Ștefan.

  • Se spune că nu e bine să te cerți sau să te porți urât cu cineva în această zi. Cel ce nu va respecta această sărbătoare va fi pedepsit prin boli și sărăcie.
  • În Bucovina tradiția spune că este rândul finilor să meargă în vizită la nași, cu daruri și mâncăruri gustoase.
  • Se prepară și se împart mucenici cu miere și nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.
  • Se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetelele cu mâncare se împart persoanelor tinere ce poartă numele de Ștefan sau Ștefania.

Sursa: favorittv.ro

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com
Exit mobile version