Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae

Azi, 6 decembrie, românii il sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, episcop al Myrei care este unul dintre cei mai importanți sfinți ai Creștinătății. 

Se știe despre sărbătoarea Sfântului Nicolae că este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii.

Conform tradiției populare, ziua de Sfântul Nicolae marchează adevăratul început al iernii. Un alt obicei specific acestei sărbători spune că astăzi nu se oferă drept cadou obiecte ascuțite, obiecte de culoare neagră, dar nici produse de machiaj sau bijuterii, deoarece acestea ar aduce ghinion posesorului.

Moș Nicolae este așteptat cu nerăbdare de către copii, care au datoria ca în seara de ajun să-și curățe și să-și pregătească ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu daruri. Există însă și posibilitatea ca moșul să nu fie întotdeauna darnic dacă copii nu au fost cuminți în decursul anului, le poate aduce astfel o nuielușă.

Tradiția ne spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui.

Totodată, știm despre Sfântul Nicolae că e milostiv față de săraci, ajută văduvele, orfanii și dăruiește bani tuturor oropsiților. Sfântul Nicolae este, de asemenea, protector al copiilor, fiind primul moș darnic care le face acestora cadouri odată cu venirea iernii.

Există obiceiul, la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.

Din bătrâni aflăm faptul că Sfântul Nicolae se mai serbează și pentru ajutor la boli și lovituri, dar și pentru sprijin acordat în orice situații.

Totodată, în noaptea de Sfântul Nicolae, tradițiile românești vorbesc și despre ritualuri magice, farmece și prognosticuri meteorologice.

Astfel, se vor pune crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, ocazie cu care se va afla rodul livezilor din anul ce urmează.

Se spune în tradiția românească  iarna începe la Sfântul Niculai, când, acesta, trebuie să-și scuture braba cea albă, cu alte cuvinte, trebuie neapărat să ningă. Dacă totuși se întâmplă să nu ningă de Sfântul Nicolae, atunci se zice că ar fi întinerit Sfântul Niculai.

Pe 6 decembrie, peste 700.000 de români își aniversează onomastica, purtând numele Nicolae, Nicoleta sau alte derivate. 

Cui trebuie să zicem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae: Nicolae;  Niculai sau Neculai;  Nicuşor;  Niculae;  Nicu;  Nicolaie;  Niculaie; Nicola Nicoleta;  Niculina sau Nicolina; Niculiţa sau Neculiţa;  Nicole sau Nikole;  Nicola sau Nikola;  Neculina sau Necolina

Sursa: traditii-superstitii.ro

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *