Primaria municipiului Piatra Neamt, prin Direcţia de Asistenţă Socială, aduce la cunoştinţa persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstitutionalizate, cu domiciliul în municipiul Piatra Neamt, ca potrivit prevederilor OUG 84/2020 art.3, alin.(1) lit.c), în perioada ??.?? – ??.??.???? se procedează la distribuirea stocului de pachete cu produse alimentare rămase după distribuția pe listele initiale.
Persoanele cu handicap grav și accentuat sau aparținătorii acestora (pentru beneficiarii minori) să se prezinte la ????????? ????? ????, ?????? ?? ????????? ????????, ?????? ??????? ??.????.
După verificarea documentelor justificative și completarea unei cereri tip, se va distribui pachetul cu produse alimentare care conține:
Persoanele aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților și alte cazuri asemănatoare care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale vor depune cererea însoțită de documente justificative, respectiv actele de identitate în copie ale membrilor familiei și dovada veniturilor, la Registratura Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra Neamț, din strada Ștefan cel Mare, nr.5, în perioada 19-28.04.2021. Înscrierea pe listele suplimentare în aceste situații se va face după efectuarea anchetei sociale.
Menționăm că, distribuția produselor se va face în ordinea prezentării beneficiarilor și a înregistrării cererilor, în limita stocului disponibil, până la epuizarea acestuia.
Persoanele nedeplasabile pot transmite cererea, însoțită de o copie a actului de identitate și o copie a certificatului de handicap la Registratura Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra Neamț, din strada Ștefan cel Mare, nr.5, iar instituția noastră va asigura transportul pachetelor cu produse alimentare la domiciliu.
Programul Depozitului Local POAD este:
Ridicarea pachetelor cu produse alimentare se face în baza actului de identitate în original.
Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Piatra Neamt, din str. Ştefan cel Mare nr. 5, tel. 0233622968, sau 0233218991 int.140,135.
Instagram InfoNeamț
Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com
