Azi, creștinii prăznuiesc, Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.
Duminica Floriilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Prima menționare a Duminicii Floriilor datează din secolul al IV-lea, iar prima celebrare a avut loc la Ierusalim. Sărbătoarea a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. Această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii, relatează Mediafax.
Tradiții pentru ziua de Florii
De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.
Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.
