Ieri, 9 iunie, președintele Klaus Iohannis a declarat faptul ca de pe 15 iunie urmează o altă etapă a relaxării. Mai exact există posibilitatea deschiderii creșelor private, a mall-urile și a sălilor de sport.
În cadrul ședinței de ieri a fost adusă în discuție și posibilitatea prelungirii stării de alertă.
Tocmai am încheiat o ședință de analiză împreună cu Premierul Orban, mai mulți miniștri și consilieri prezidențiali. Am luat în discuție situația epidemiei, am luat în discuție posibile măsuri de relaxare și am luat în discuție, evident, necesitatea prelungirii stării de alertă.
Aș începe cu partea pozitivă, cu măsurile de relaxare. Având în vedere că în ultima vreme numărul de noi îmbolnăviri nu a scăzut semnificativ, dar nici nu a crescut semnificativ, considerăm că este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare. Adică unele dintre restricțiile care sunt acum în vigoare nu vor mai fi în vigoare după 15 iunie.
Aș exemplifica cele mai importante dintre acestea. După 15 iunie, se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante și fără locuri de joacă.
Vor fi posibile evenimente private – atenție, nu publice, private – cu număr un pic mai mare de participanți, în speță 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior și 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior.
Pentru a veni în sprijinul părinților care vor lucra, care vor trebui să meargă la serviciu și în perioada vacanței școlare, va fi posibilă – nu obligatorie, dar va fi posibilă – după 15 iunie redeschiderea after-school-urilor, a grădinițelor și creșelor private.
De asemenea, va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness după 15 iunie, dar cu respectarea unor norme de distanțare foarte stricte, norme care, evident, vor fi impuse de Ministerul Sănătății.
Având în vedere că începe sezonul estival, am analizat și am ajuns la concluzia că va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare – atenție, exterioare – cu respectarea regulamentelor sanitare speciale, care, de asemenea, vor fi puse la dispoziția celor care sunt interesați – a declarat președintele Klaus Iohannis.
Sursa: www.presidency.ro
