Astăzi, 31 octombrie creștinii prăznuiesc „Moșii de Toamnă” sau „Sâmbăta Morților”.
Gospodinele au făcut pregătiri cu câteva zile înainte pentru a se asigura că au totul necesar pentru această zi. Acestea se trezesc de la prima oră pentru a merge cu bucatele la biserică să le sfințească preotul.
Gospodinele duc la biserică, pentru a fi sfințite, colivă, prescură și vin, dar și alimente. Pe lângă alimentele duse la biserică, se mai duce și tămâie, un prosop și cărbuni. Acestea se sfințesc și se dau mai departe celor cunoscuți în amintirea sufletelor celor dragi. În ziua de Moșii de toamnă se împarte mâncare gătită, în special ce obișnuia să mănânce răposatul. Conform tradiției, în această zi este bine să fii împăcat cu toată lumea și să-ți ceri iertare de la cei pe care i-ai supărat.
În ziua asta sfântă, toți creștinii se roagă pentru ca toți cei adormiți să primească harul pe care noi îl dobândim la sărbătoarea Nașterii Domnului.
Printre cea mai cunoscută superstiție este trecerea prin intersecții de drumuri pustii. Se spune că aduce ghinion ca astăzi sa te aventurezi prin locurile părăsite. Nici pe la fântâni nu e bine sa trecem. Se spune că pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele cât poți de mult, deoarece acestea îți aduc gânduri necurate.
Cel mai bine este ca în această zi să ramai acasă, cu familia. Se pleacă în vizită doar în scopul împărțirii bucatelor. Nu se spală și nici nu se gătește în acestă zi.
Sursa: www.impact.ro
