În perioada 26- 27 noiembrie, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, peste 170 de polițiști, polițiști locali și jandarmi, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, precum și restaurante, terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.
Au fost organizate 9 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun.
În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 56 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 80 de mijloace de transport și au fost legitimate 1053 de persoane.
Echipele de control au depistat 99 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020. O sancțiune a fost aplicată unei persoane pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.
De asemenea, 2 sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 16.000 de lei.
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.
Sursa: IPJ Neamț
