În momentul apelării Serviciului unic de Urgență 112 se recomandă să dați dovadă de discernământ și să nu abuzați de acest număr fără a exista un motiv sau o urgență reală.
Ieri 27 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au găsit în trafic un bărbat de 34 de ani, care se deplasa cu o trotinetă electrică pe o stradă din municipiu, acesta fiind sub influența alcoolului.
Având în vedere că existau suspiciuni cu privire la implicarea acestuia într-un eveniment rutier, bărbatul a fost invitat la sediul poliției, în vederea clarificării situației. După aplicarea sancţiunii pentru faptul ca era beat în trafic, cel în cauză a apelat Sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112, susținând că a fost agresat de către un polițist rutier.
După puțin timp, bărbatul a reapelat numărul de urgență și a recunoscut faptul că apelul inițial a fost unul abuziv, nefiind agresat de către polițistul în cauză sau de alte persoane. Totodată, acesta s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Roman, unde ar fi declarat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a faptului că a fost sancționat, ar fi apelat Serviciul de urgență 112.
Bărbatul a fost sancționat de polițiști cu avertisment conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.
Aducem în atenție opiniei publice faptul că apelarea abuzivă a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție atrage după sine sancționarea contravențională cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.
Sursa: IPJ Neamț
