Site icon InfoNeamt.Ro – Știri și noutăți din județul Neamț

Bărbat violent cu soția și fiul său

Pe 4 septembrie, în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, din localitatea Costișa, a fost victima unei agresiuni fizice.

În urma investigațiilor efectuate până în prezent a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 45 de ani, din Costișa, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale, de 38 de ani, precum și a fiului său, în vârstă de 21 de ani.

În aceste condiții, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității victimelor, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

 

 

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com
Exit mobile version