Site icon InfoNeamt.Ro – Știri și noutăți din județul Neamț

Cinci persoane amendate pentru nerespectarea depozitării deșeurilor

Cinci persoane au fost sancționate contravențional în decurs de o săptămână, de către polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului – Poliția Locală Piatra Neamț, pentru nerespectarea prevederilor H.C.L. 7/2010.

Sancțiunile, în valoare de 4.000 de lei, s-au aplicat pentru depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate. Asta pentru că unii cetățeni nu au înțeles că reziduurile menajere se colectează și se depozitează selectiv, în containerele amplasate pe platformele special amenajate, și nu lângă acestea.

Poliția Locală Piatra Neamț va continua să monitorizeze zonele predispuse în a se transforma în depozite ilegale de deșeuri, mai ales că o mare parte dintre acestea au fost deja ecologizate prin efortul Primăriei Municipiului Piatra Neamț și a instituțiilor publice autorizate să întreprindă astfel de operațiuni.

Cetățenii depistați că încalcă Regulamentul privind normele de bună gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț (H.C.L. 7/2010, art. 2, lit. ”a”) riscă să fie sancționați cu amenzi ce pot ajunge până la 2.500 de lei!

Instagram InfoNeamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com
Exit mobile version