Locuință în flăcări după ce a fost lovită de fulger

În urma codului galben de ploi torențiale de zilele trecute, acoperișul unei locuințe din comuna Ghindăoani a fost lovit de fulger.

Conform ISU Neamț, la locul solicitării s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și voluntari din cadrul SVSU Ghindăoani

Acoperiș în flăcări

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare de fum la acoperiș și la o cameră amenajată în pod, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite.

Au ars acoperișul pe o suprafață de 130 mp și bunurile materiale din podul locuinței (obiecte de mobilier,  aparate electrocasnice, materiale textile etc).

Proprietara locuinței, în vârstă de 76 de ani, a suferit atac de panică. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.

Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost trăsnetul.

Instagram InfoNeamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com