Sancțiuni de 8.500 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție

În perioada 17 – 18 februarie, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2, sub autoritatea prefectului județului Neamț, peste 130 de polițiști, polițiști locali și jandarmi, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, la operatorii economici, dar şi în mijloacele de transport persoane.

Au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurante și localuri publice, fastfood-uri, piețe, târguri, mall-uri precum și mijloace de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 34  societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 75 de mijloace de transport și au fost legitimate peste 1.300 de persoane.

Echipele de control au depistat 44 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 8.500 de lei.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Sursa: IPJ Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com