Vântul puternic a făcut ca incendiul să distrugă întreaga locuință

Azi, în jurul orei 17.35, un incendiu a avut loc la o locuință din comuna Grumăzești.

Conform ISU Neamț, la locul solicitării s-au deplasat pompierii militari cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și voluntari din cadrul SVSU Grumăzești.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case, cu posibilitatea propagării la o altă casă din imediata vecinătate.

Vântul a favorizat propagarea incendiului

Vântul puternic a favorizat propagarea cu repeziciune a incendiului la întreaga locuință și la anexele gospodărești.

Pagube în urma incendiului:

  • acoperișul casei (construit din astereală din lemn și acoperit cu azbociment) pe o suprafață de aproximativ 150 mp;
  • obiecte de mobilier;
  • articole de îmbrăcăminte;
  • aparate electrocasnice;
  • documente;
  • o anexă gospodărescă cu suprafața de aproximativ 40 mp cu bunurile materiale aflate în interior;
  • decedat 12 găini.

Conform ISU Neamț, incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei lumânări lăsată nesupravegheată.

Foto: localnic

Instagram InfoNeamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *