ITM Neamț: Amenzi de 21.500 de lei în domeniul transporturi

În perioada 26–30 octombrie 2020 s-a desfăşurat Campania naţională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili) a legislaţiei şi a directivelor europene ce vizează detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale transpuse în legislaţia naţională, din domeniile: „Transporturi rutiere de mărfuri şi  Transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători”.

Obiectivele acţiunilor de control au fost:

  • identificarea angajatorilor care folosesc munca nedeclarată şi luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă;
  • verificarea respectării timpului de muncă şi de odihnă;
  • determinarea angajatorilor de a respecta prevederile Legii nr.53/2003, modificată şi completată, republicată, ale HG nr.905/2017, a Legii nr.16/2017, ale OG nr.37/2007, ale HG nr.38/2008 şi ale legilor speciale în domeniul transportului rutier privind timpul de muncă şi de odihnă;
  • creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale din domeniul relaţiilor de muncă;
  • diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul rutier, a prevederilor legale din domeniul relaţiilor de muncă.

Au fost controlaţi 24 de angajatori , au fost constatate 19  deficienţe pentru  care au fost dispuse măsuri de remediere şi au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale, din care două amenzi în cuantum de 21.500 lei. La un  angajator au fost depistată o  persoană care presta  activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă.

Principalele deficienţe constatate în acţiunile de control au fost următoarele:

  • primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua  anterioară începerii activităţii ;
  • registrul electronic de evidenţă a salariaţilor a fost transmis cu date eronate;
  • nu se respectă obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de către salariaţi;
  • nu se respectă prevederile legale privind repausul săptămânal;
  • nu se face dovada plăţii drepturilor salariale.
Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com