Violență în familie

Poliția municipiului Roman a emis o dispoziție de reținere pentru 24 de ore față de un tânăr din Roman, bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Pe 4 februarie, polițiștii municipiului Roman au primit o sesizare prin SNUAU 112, cum că o femeie, de 40 de ani, a fost agresată fizic de concubinul său.

În urma cercetărilor a reieșit că din cauza alcoolului și a unor neînțelegeri, un tânăr de 27 de ani, din Roman, ar fi lovit-o cu pumnii și cu un obiect contondent pe concubina sa, în vârstă de 40 de ani, din Dulcești. În urma celor întâmplate, femeia a suferit leziuni, fapt pentru care a fost transportată la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.

Bărbatul acuzat a fost identificat imediat de polițiști și condus la sediul poliției.

În urma administrării probatoriului, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Astăzi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ NEAMȚ

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com