Soție agresată. Ordin de protecție încălcat!

Un bărbat din Săvineşti a încălcat ordinul de protecție emis de instanță. Polițiștii l-au identificat și reținut pentru 24 de ore.

Pe 10 martie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați de către o femeie de 48 de ani. Acesta susținea faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecție provizoriu.

Din primele  verificări a reieșit faptul că, bărbatul de 58 de ani, s-ar fi deplasat la locuința soției sale, încălcând în acest fel, ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști la data de 9 martie.

În urma acestui ordin bărbatul a fost evacuat din casă și era obligat sa păstreze o anumită distanță față de soție și imobil.

Acuzatul a fost condus la sediul poliției, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.

Polițiștii atrag atenția cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială, inclusiv în cadrul familiei și a legislației in vigoare!

Sursa : IPJ Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com