[UPDATE]Accident feroviar în Neamț, se va interveni cu elicopterul

În urmă cu căteva minute un accident feroviar s-a produs pe raza localității Luțca, comuna Sagna.

Un tren a lovit un autoturism, iar două persoane sunt încarcerate. Pompierii din cadrul Detașamentului Roman intervin cu două autospeciale, una pentru descarcerare grea și încă o autospecială de stingere + o ambulanță SMURD TIM.
La locul evenimentului s-a deplasat și un echipaj de la SAJ.
Conform informațiilor primite, o persoană este în stare de inconștientă. Medicul de pe ambulanța TIM a solicitat elicopterul.
Se intervine pentru descarcerarea persoanelor.

Update știre

Pompierii au scos cele două victime din autoturism.
O femeie, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost preluată de echipajul de la SAJ si transportă la CPU Roman.
Echipajul ce încadrează ambulanța SMURD TIM aplică manevre de resuscitare celeilalte victime scoase din autoturism (conducătorul auto, 52 de ani).
Trenul care a lovit autoturismul se deplasa către localitatea Buhăești – Vaslui și avea 30 de călători.
Nu au fost alte victime.

Revenim cu informații.

 

Sursa : ISU Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com