Un cap de TIR a luat foc din cauza unui scurtcircuit
În această dimineață, în jurul orei 09:03 prin apel la 112 pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un TIR în orașul Roznov.
La locul indicat s-au deplasat pompierii pietreni cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Roznov cu autospeciala din dotare.
Incendiul se manifesta la nivelul cabinei.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul, evitându-se propagarea acestuia la remorca TIR-ului.
A ars in totalitate cabina TIR-ului și a fost afectat un stâlp de telefonie
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric.

Sursa: ISU Neamț

