Joia Mare din Săptămâna Patimilor: Cina cea de Taină și vinderea lui Iisus.

Joia Mare, care se mai numește Joia Neagră sau Joia Patimilor, e o zi importantă, cea a Deniei Mari. Potrivit credinţei creştin-ortodoxe, acum ni se aminteşte cum Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor, fiind îndemnaţi la smerenie.

În Sfânta și Marea zi Joi, așa cum este mărturisit în sinaxarul Utreniei, dumnezeieștii Părinți, care pe toate le-au rânduit bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au lăsat spre prăznuire patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor; Cina cea de Taină, adică încredințarea înfricoșătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire și Vânzarea Domnului.

În această zi, dimineața, se citesc Ceasurile al treilea, al șaselea și al nouălea (fără stâlpi și fără catisme), apoi Obednița și Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. La rânduiala Proscomidiei din această zi, preotul scoate încă un Sfânt Agneț pentru împărtășirea bolnavilor și a pruncilor din tot cursul anului. Acest Sfânt Agneț va fi sfărâmat, uscat și pregătit marți, în Săptămâna Luminată, la Utrenie, iar mai apoi așezat în Sfântul Chivot ce se află pe Sfânta Masă. La anumite perioade de timp, dar nu în fiecare an, Bisericile autocefale sfințesc, în Joia Mare, Sfântul și Marele Mir.

Tot în Sfânta și Marea Joi, seara, se săvârșește denia celor 12 Evanghelii. Cuprinsul principal al deniei îl alcătuiesc cele 12 Evanghelii, care se citesc în tot cursul slujbei, Sfânta Evanghelie fiind așezată pe analog în fața ușilor împărătești.

La finalul fiecărei Evanghelii citite se zice: „Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă Ție, Doamne, slavă Ție”, fiind astfel preamărită îndelunga-răbdare a Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, în cadrul acestei Utrenii sunt cântate cele 15 antifoane speciale ale zilei, iar când se ajunge la Antifonul al 15-lea: „Astăzi s-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape”, se trag clopotele, iar preotul purtând pe umeri Sfânta Cruce o așază în mijlocul bisericii spre închinare, o cădește de trei ori și face trei metanii mari.

La finalul Antifonului al 15-lea se cântă sedelna „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sângele Tău, pe Cruce fiind pironit și cu sulița împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ție!”, ce se mai rostește în taină de preot la Proscomidie.

Urmează mai apoi celelalte după rânduială, între care mai sunt rostite Fericirile, cu cele nouă stihiri, precum și Prochimenul special „Împărțit-au hainele Mele loruși, iar pentru cămașa mea au aruncat sorți”.

Tradiţii şi obiceiuri în Joia Mare

Joi este ziua din Săptămâna Mare în care gospodinele vopsesc ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbata Mare să coacă pasca şi cozonacul ce vor fi aduse la biserica în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite.

Două alimente sunt total interzise de tradiţie în aceste zile, inclusiv în Joia Mare, chiar şi pentru cei care nu ţin postul efectiv: oţetul şi urzicile. Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, şi stropit cu oţet, pentru a-i provoca şi mai multe usturimi. Mai mult, legenda spune că, atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oţet: de aici şi obiceiul popular, care exclude cele două alimente de pe lista mâncărurilor recomandate în ultima săptămână de post.

În Joia Mare femeile nu au voie să spele haine, nici cu mâna si nici cu maşina de spălat. Ultima zi în care puteau face asta era Miercurea Mare, potrivit obiceiurilor strămoşeşti.

Superstiții în Joia Mare

  • Nu e bine să dormi după-masă, în Joia Mare.

Cine va dormi, va rămâne leneș un an întreg.

  • Dacă doarme o femeie, va veni Joimărița și o va face incapabilă tot anul.

Joimărița sau Joimărica a fost la origini o zeitate a morții care supraveghea focurile din Joia Mare, aprinse pentru cinstirea strămoșilor. Treptat a devenit un personaj justițiar, ce luptă împotriva lenei. Este patroana torsului și a țesutului, care supraveghează hărnicia oamenilor

Sursa> crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *