Mugur Cozmanciuc: Educația este o prioritate! Guvernul sprijină cu bani unitățile școlare pentru achiziția de tablete necesare elevilor

Pandemia a schimbat modul de viață al tuturor și, din păcate, am fost puși în situații cu care nu ne-am mai confruntat până. Pe de altă parte, ne-am adaptat și am încercat să găsim soluții, să scoatem în față oportunitățile. Copiii noștri au avut de suferit, pentru că trebuie să respecte distanța socială sau să facă cursuri online, pentru ca sănătatea lor să nu fie pusă în pericol, a declarat Mugur Cozmanciuc – candidatul PNL la președinția CJ Neamț.

Mâine începe un nou an școlar, în care toți cei implicați (profesori, elevi și părinți) trebuie să respecte o serie de reguli pentru a-și proteja sănătatea. Acolo unde se impune ca desfășurarea cursurilor să se facă online, Guvernul oferă ajutor financiar. Finanțarea se acordă în limita unei valori de 200 euro/tabletă pentru uz școlar, echivalentul în lei la data efectuării achizițiilor.

Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru finanțarea achiziției de tablete necesare elevilor pentru buna desfășurare a cursurilor ca urmare a situației generate de pandemia COVID-19. Lansarea oficială a apelului de proiecte se va face începând cu data de 15 octombrie 2020.

Elevii din unitățile de învățământ preuniversitar vor primi  tablete școlare și echipamente IT, în limita valorii de 100 milioane euro, necesare pentru buna desfășurare a cursurilor, în situația cerută de normele de siguranță sanitară din pandemie. Totodată, școlile vor fi dotate cu echipamente de protecție medicală și dezinfectanți, în limita valorii de 50 milioane euro, precum și containere sanitare mobile (acolo unde este nevoie), în care se vor investi alte 25 milioane euro.

Din cele 100 milioane euro destinate echipamentelor IT, 87,5 milioane euro sunt din fonduri europene nerambursabile și 12,5 milioane este contribuția statului român, fondurile fiind asigurate în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014 -2020. Celelalte tipuri de echipamente de protecție și containerele sanitare mobile vor fi finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Achiziționarea de containere sanitare mobile este eligibilă pentru unitățile școlare care nu au asigurat accesul la rețeaua de apă și canalizare, cu condiția contractării în condițiile legii a serviciilor de vidanjare pe toată durata utilizării containerelor, în limita valorii de 5.000 euro/container.

Decontarea cheltuielilor cu containere mobile sanitare urmează regimul de cost simplificat, cu obligația beneficiarului finanțării de a depune documente justificative privind costul de achiziție al acestora.

Beneficiarii măsurilor vor fi unitățile de învățământ preuniversitar de stat, autoritățile publice locale (în numele unităților de învățământ) dar și parteneriatele dintre cele două, conform prevederilor OUG nr. 144/2020.

Totodată, se precizează că, pentru decontarea ulterioară a cheltuielilor cu abonamentul lunar la internet pentru o perioadă de minimum 24 luni, va trebui să fie îndeplinită condiția ca această componentă să fi fost inclusă în procedura de achiziție publică a tabletelor.

Depunerea cererilor de finanțare se vor putea transmite în aplicația MySMIS, în perioada 15 octombrie 2020 – 15 ianuarie 2021. În termeni birocratici, este vorba despre Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, Axa Prioritară 2 – Tehnologia informației și comunicațiilor pentru o economie digitală competitivă, Acțiunea 2.3.3. Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-sănătate și e-cultură – Secțiunea e-educație.

Ca viitor președinte al Consiliului Județean Neamț, mă voi asigura că toate unitățile de învățământ din județ vor depune proiecte, pentru ca fiecare elev să poată avea toate condițiile să învețe, chiar dacă se aplică scenariul școlii exclusiv online. Așa cum am mai spus, Educația este și va fi o prioritate, atât pentru mine cât și pentru Guvernul PNL. Le doresc mult succes elevilor care încep un nou an școlar și să aibă grijă de sănătatea lor, a declarat Mugur Cozmanciuc – candidatul PNL la președinția CJ Neamț.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com