Guvernul PNL va lansa noul plan de relansare economică

Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț, anunță că guvernul PNL va lansa în zilele următoare planul de relansare economică.

Printre măsuri se numără construcția unui Fond de Investiții după model polonez, în valoare de 300 de milioane de euro.

Administrația liberală este orientată către investiții, în special către investiții în infrastructură, în sănătate și în sistemul de educație. De aceea, Guvernul dorește să lanseze proiecte de investiții vaste, care să beneficieze de cele mai mari finanțări din ultimii 30 de ani.

O parte din aceste investiții vor fi făcute prin intermediul Fondului Național de Investiții. La acest fond vor putea achiziționa titluri inclusiv companiile private, iar totul se va face transparent, căci titlurile se vor vinde pe bursă.Se vor face investiții în sectoare esențiale de dezvoltare precum IT, Energie, Agricultură.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com