Tichete de 500 lei pentru elevii care provin din familii defavorizate

Un nou proiect se va derula în Neamț.

Zilele acestea va începe distribuirea tichetelor sociale pentru 9.282 de elevi nemțeni care provin din familii defavorizate.

Scopul acestui proiect este de a preveni abandonul școlar și încurajarea mersului la școală.

Conform edupedu.ro , până la finalul lunii martie 2022 cardurile vor fi transmise către Inspectoratele Școlare Județene, urmând ca în luna aprilie să înceapă distribuirea lor către beneficiari, inclusiv să fie virate pe carduri sumele alocate pentru anul școlar în curs

Condițiile de eligibilitate precizate la înscrierea din anul școlar 2020-2021

  • venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat primar și gimnazial realizat în luna anterioară depunerii cererii să fie de până la 1.115 lei;
  • venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat preșcolar este de până la 284 lei;
  • să facă dovada înscrierii copilului la grădiniță sau școală.

Documente necesare, la înscrierea din anul școlar 2020-2021

  • actele de identitate ale părinților/reprezentantului legal ( în original și copie);
  • documentele din care rezultă calitatea de reprezentant legal, în original și copie, după caz (hotărâre judecătorească de încredințare, încuviințare a adopției; dispoziția conducătorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului/ hotărârea instanței de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/dispoziția autorității tutelare, potrivit legii);
  • certificatele de naștere ale copiilor (original și copie);
  • dovada înscrierii la grădiniță/ școală;
  • certificatul de căsătorie părinți în original și copie (după caz);
  • certificatul de deces părinte (unde este cazul) în original și copie;
  • actele doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz: indemnizație șomaj, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copii, burse pentru elevi și studenți, arenda, chiriile, rentă viageră, etc.);
  • hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei (după caz).
  • cererea tip – modelul din anul școlar 2020-2021 (o regăsiti la finalul articolului)

Mai multe detalii pe: edupedu.ro

 

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com