Azi în istorie – Evenimente 23 Mai

?Evenimente:

  • 1430Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi în timp ce conducea armata spre a elibera Compiègne.

  • 1498Girolamo Savonarola este spânzurat la Florența din ordinul Papei Alexandru al VI-lea care îl declară ca „eretic, schismatic și neiubitor de Sfântul Scaun”. Apoi, în fața unei mulțimi de oameni, este ars.

  • 1568: Țările de Jos își declară independența față de Spania.
  • 1706Bătălia de la Ramillies: John Churchill, Duce de Marlborough învinge armata franceză aflată sub comanda mareșalului Villeroi.

  • 1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow au fost împușcați în apropiere de Bienville Parish, Louisiana, de către poliție.

  • 1949: Consiliul Parlamentului vest-german (Bundesrat) s-a întrunit și a declarat în mod oficial formarea Republicii Federale Germane.
  • 1971: Este inaugurat Hotelul Intercontinental din București, finalizat după 3 ani de la începerea construcției acestui hotel, în 1968. Cu 24 de etaje și 87 de metri înălțime, a devenit a doua cea mai înaltă clădire din București.
  • 1992: Cel mai proeminent magistrat italian anti-mafie, Giovanni Falcone, soția și trei bodyguarzi au fost uciși de clanul Corleonesi cu o bombă de o jumătate de tonă lângă Capaci, Sicilia. Prietenul și colegul său Paolo Borsellino va fi asasinat după mai puțin de două luni, anul 1992 devenind astfel un punct de cotitură în istoria procurorilor mafiei italiene.

Sursă imagini și text: ro.wikipedia.org

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com