Bărbat reținut pentru violențe, distrugere și conducerea autoturismului sub influența alcoolului

Ieri, 22 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat și reținut un bărbat de 32 de ani, din Bîra, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și distrugere.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce acesta conducea un autoturism pe DJ 280, în satul Negrești, ar fi oprit vehiculul în apropierea unei societăți comerciale și ar fi deschis portiera în dreptul unui bărbat de 55 de ani, moment în care l-ar fi lovit pe cel în cauză.

Totodată, pe fondul unor neînțelegeri, ar fi coborât din autoturism și ar fi exercitat acte de violență asupra acestuia.

În cursul aceleiași zile, bărbatul ar fi condus un autoturism pe o stradă din Stăniță, iar pe un sector de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gard din beton, pe care l-ar fi distrus, după care și-ar fi continuat deplasarea și s-ar fi oprit într-un șanț.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime.

Deoarece emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore.

Astăzi, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *