Compania TAROM susține eforturile autorităților

Cele 9 tone de materiale sanitare au fost aduse în țară cu sprijinul companiei TAROM.

În plină criză generată de pandemia de coronavirus, care ține la sol cea mai mare parte din flotele companiilor aeriene, TAROM reușește să se reinventeze și să găsească soluții pentru a susține eforturile autorităților.

Avionul a decolat de pe aeroportul București Otopeni pe 2 aprilie, pe ruta Almaty (Kazahstan) – Shenzhen (China) și a revenit în țară în seara zilei de 3 aprilie.

Sapte angajați ai companiei au făcut parte din echipajul de zbor care a efectuat transportul:

trei piloți comandanți, Cristian Iancu, Adrian Preda, Mădălin Gherghina, sub conducerea directorului de zbor, pilotul instructor Florin Susanu, doi tehnicieni aeronave, Florin Postolache și Cristian Mitu și un loadmaster, Andrei Petre.

„Așa cum am declarat încă de la începutul acestei crize, compania TAROM va răspunde oricărei inițiative menite să susțină lupta împotriva acestei pandemii. Mai mult, încercăm activ să găsim soluții și să venim cu propuneri în sprijinul autorităților, iar faptul că șapte dintre colegii noștri s-au oferit voluntar să înfrunte orice risc și să zboare către China este o dovadă în plus că suntem pregătiți să rămânem în prima linie. Le mulțumesc pentru efort lor și celorlalți colegi care au lucrat la conversia celor două aeronave pentru a obține, într-un timp foarte scurt, această capabilitate de transport marfă. Menționez faptul ca aceasta cursă nu ar fi fost posibilă fără imensul sprijin acordat de către Reprezentanții Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Aeronautică Civila Romana, Ambasada României în Republica Populară Chineză și Ambasadei Republicii Populare Chineze în România”, a declarat directorul general TAROM, George Barbu.

Sursa: Facebook TAROM

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com