Incendiu cu pagube în comuna Grumăzești

Conform unui comunicat transmis de ISU Neamț, prin apel la 112, în seara asta, în jurul orei 17:21, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărească din localitatea  Grumăzești.

Imediat la locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu trei autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD și pompieri voluntari din cadrul SVSU Grumăzești.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei anexe gospodărești și la acoperișul locuinței care se afla în imediata vecinătate, cu posibilitatea propagării la o altă locuințe și la alte anexe gospodăreşti.

Video: ISU Neamț
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars: acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 80 mp și anexa gospodărească cu suprafața de 30 mp cu bunurile materiale aflate în interior.

Proprietara locuinței, în vârstă de 58 de ani, a suferit atac de panică. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la paramedici,  refuzând transportul la spital.

Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *