Se va prelungi șomajul tehnic!

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că șomajul tehnic se va prelungi până la data de 1 iunie, iar apoi ministerul pe care îl conduce va ajuta companiile cu plata unei părți din costul salarial.

”Se va prelungi cu siguranță (șomajul tehnic – n.r.). În primă instanță, o vom prelungi până la 1 iunie, pentru toate domeniile acoperite și acum de șomajul tehnic, dar de la 1 iunie, doar pentru câteva. E importantă și legea votată în parlament, dar și opțiunea pe care noi, Guvernul, o avem pe baza studiilor epidemiologice realizate, de a canaliza această măsură care este totuși o măsură pasivă, înseamnă că persoana stă acasă, ca măsură de protecție, dar este o persoană inactivă, prin faptul că stă acasă. Va fi continuată măsura șomajului tehnic doar pentru câteva domenii, restul economiei noastre va fi sprijinită în mod activ ca să își reia activitatea printr-un pachet de măsuri active, adică măsuri care să sprijine revenirea în activitate, pentru o perioadă de trei luni în sumă fixă”, a declarat Violeta Alexandru la Digi24, miercuri seara.

După data de 1 iunie, o parte din costul salarial ar putea fi acoperit de Ministerul Muncii, la unele companii aflate în dificultate, scrie News.ro.

”Ne gândim să acoperim o parte din costul salarial, undeva între 35 și 45 la sută, vom discuta activ cu sindicatele și patronatele și urmează să decidem până la 1 iunie. Pentru o perioadă de trei luni, sumă fixă, apoi suma va descrește pe măsură ce companiile reintră în activitate. Deci va continua șomajul tehnic până la 1 iunie pentru toți cei care au fost afectați de pandemie și care fac dovada că au suspendat temporar contractele angajaților, adică i-au înscris în șomaj tehnic și care pot să beneficieze de aceste fonduri pe baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere cum că datele sunt corecte”, a mai spus Alexandru.

În prezent, șomajul tehnic reprezintă 75 la sută din salariul mediu brut. ”75 la sută din salariul mediu brut, atât poate să acopere statul. Suma este brută, din ea trebuie plătite contribuțiile pentru fiecare angajat. Banii merg către angajator care plătește și contribuțiile”, a explicat ministrul Muncii.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com