Conducerea PNL Neamț a votat lista candidaților la alegerile parlamentare

Membrii Comitetului Director Județean s-au reunit în ședință pentru a decide lista candidaților susținuți de echipa PNL Neamț la alegerile parlamentare din luna decembrie.

În urma votului, exprimat în unanimitate, candidații sunt următorii:

Senat:

  • Eugen Țapu Nazare
  • Constantin Teodorescu

Camera Deputaților:

  • Mugur Cozmanciuc
  • Laurențiu Leoreanu
  • Mara Calista – unul dintre cei mai activi deputați din Camera Deputaților

Le mulțumesc colegilor din echipa PNL Neamț pentru votul de încredere pe care mi l-au acordat, din nou, pentru a deschide lista la Camera Deputaților. Este o onoare, dar, așa cum bine știm, și o mare responsabilitate să reprezinți interesele cetățenilor în una dintre cele mai importante instituții ale statului român. Îi am alături pe colegii mei, care au dovedit că sunt dedicați interesului public și au avut o activitate intensă în Parlamentul României. Vreau să îi asigur pe nemțeni că vom continua să ne punem în slujba oamenilor și a comunităților toată cunoașterea, munca și energia pentru a continua dezvoltarea județului nostru. Vom susține măsurile Guvernului PNL din Parlamentul României și am încredere că vom avea susținerea necesară pentru a avea o majoritate parlamentară, care să înțeleagă importanța programului liberal de guvernare, care va aduce bunăstare și dezvoltare în județul Neamț și în regiunea Moldovei, a declarat președintele PNL Neamț Mugur Cozmanciuc.

De asemenea, conducerea PNL Neamț a decis, cu vot exprimat în unanimitate, că Andrei Carabelea este președintele interimar al organizației PNL Piatra Neamț, iar Eugen Țapu Nazare este președintele interimar al organizației PNL Târgu Neamț.

Lista candidaților PNL Neamț urmează să fie validată de forul de conducere al Partidului Național Liberal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *