Începând de mâine România va intra în carantină totală
Klaus Iohannis, președintele României, a anunțat că țara va intra în carantină totală începând de mâine, 25 martie. Anunțul a fost făcut în contextul întrevederii de la Palatul Cotroceni, unde președintele s-a întâlnit cu premierul Ludovic Orban, cu Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, și cu Victor Costache, Ministrul Sănătății.
Începând de mâine vor fi introduse noi resctricții de circulație, adică recomandările făcute până în prezent devin obligatorii. Astfel, românii nu mai pot ieși decât pentru urgențe, pentru muncă și pentru aprovizionare.
Poliția va fi sprijinită de armata pentru a se asigura că cetățenii respectă regulile, prin urmare, vor fi instalate dispozitive electronice pentru a urmări persoanele aflate în carantina sau izolare. „Am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție. Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez – persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani”, a declarat șeful statului comform site-ului Digi 24, în conferința de la Palatul Cotroceni.
Restricțiile menționate vor fi prelucrate într-o ordonață militară până la sfârșitul zilei.