IPJ Neamț scoate la concurs 6 posturi din sursă externă pentru Poliţia Protecţia Animalelor

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ scoate la concurs 6 posturi, prin încadrare directă din sursă externă. Înscrierile se fac on-line până pe 28 decembrie 2020.

Sunt scoase la concurs prin încadrare directă, din sursă externă, 6 posturi în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor.

Astfel, sunt scoase la concurs un post de ofițer de poliție, 2 posturi de ofițer cu specializarea medic veterinar și 3 de agent de poliție.

Înscrierile se fac on-line, la adresa de e-mail – resurseumane@nt.politiaromana.ro, până la data de 28 decembrie 2020, ora 16.00.

Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, găsiți aici – https://nt.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com