Măsuri de ordine publică la evenimentele sportive din acest weeeknd din Piatra Neamț

Jandarmii nemțeni vor asigura măsuri de ordine publică pe timpul desfășurării manifestărilor sportive programate în acest sfârșit de săptămână, în municipiul Piatra-Neamț. Totodată, vor avea în vedere modul de respectate a măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS Cov-2.

Pentru că evenimentele din afara arenelor sportive pot avea un impact direct asupra manifestărilor din incinta acestora și invers, în zilele de 16 și 17 octombrie, jandarmii nemțeni se vor afla în imediata apropiere a Stadionului Municipal „Ceahlăul” și a Sălii Polivalente din municipiul Piatra-Neamț, precum și pe căile de acces spre/de la acestea și vor asigura măsuri de ordine publică cu ocazia desfășurării partidei de fotbal dintre echipele A.C.S.M. Ceahlăul Piatra -Neamt și C.S. Sporting Junior Vaslui și a „Campionatului Național de 10 dansuri si U21 Latino”. De asemenea, jandarmii nemțeni vor fi alături și de participanții care vor lua startul la concursul de alergare montană „Semimaraton Curtea Domnească”.

Potrivit cadrului legal în vigoare privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru a participa la aceste competiții sportive trebuie respectate o serie de reguli impuse de organizator și de legislația în vigoare.

Pentru ca aceste evenimente să fie sigure și plăcute pentru toți, recomandăm participanților să dea dovadă de responsabilitate și să manifeste înțelegere față de măsurile stabilite de organizatori și de forțele de ordine, să respecte reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.                      

Instagram InfoNeamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com