17 șoferi „norocoși” au rămas fără permis de 1 decembrie

La data de 1 decembrie a.c., în intervalul 09.00-17.00, polițiștii Biroului Rutier și cei ai Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau ignorarea altor reguli rutiere.

Conform IPJ Neamț, obiectivul urmărit de polițiști prin aceste activități nu a fost acela de a aplica sancțiuni, ci de a-i determina pe participanții la trafic să respecte regulile rutiere pentru siguranța lor și a celorlalți și să conștientizeze pericolul la care se expun prin încălcarea normele prevăzute de legislația rutieră.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste  32.000 de lei, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 17 permise de conducere.

De asemenea, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea accidentelor rutiere.

Foto: IPJ Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com