A fost reținut bărbatul care a agresat fizic un copil în parc

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din municipiul Hunedoara a fost reţinut duminică de poliţişti pentru 24 de ore, după ce a agresat un copil de 13 ani aflat într-un parc din localitate, trântindu-l de pământ.

Conform Agerpres, echipa de ordine publică trimisă la faţa locului a stabilit că incidentul a avut loc după ce copilul agresat şi fiul agresorului, în vârstă de 7 ani, s-au certat. La scurt timp, tatăl copilului mai mic s-a dus în locul unde se afla băiatul mai mare, l-a ridicat şi apoi l-a trântit de pământ.

Citat IPJ Hunedoara

Duminică, în jurul orei 15.50, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată pe numărul unic de urgență 112, despre faptul că un copil a fost trântit la pământ de un părinte în zona unui parc, situat pe raza municipiului Hunedoara. Imediat la fața locului s-a deplasat o echipă de ordine publică care a stabilit faptul că în jurul orei 15:35 în timp ce se aflau lângă un leagăn doi minori s-au certat, iar la scurt timp tatăl unuia dintre ei l-a luat pe celălalt minor l-a ridicat, după care l-a trântit la pământ. Minorul a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la spitalul municipal Deva, pentru îngrijiri medicale. În urma cercetărilor, a fost identificat prezumtivul autor al faptei, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Hunedoara care a declarat că în momentul în care a auzit că fiul său s-a certat cu un alt copil, în spatele blocului, s-a adus la acesta și într-un moment de furie l-a trântit la pământ, după care a plecat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe si violenta în familie, iar persoana bănuită a fost condusă la sediul Poliției, urmând a fi dispuse măsuri legale, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Copilul agresat a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, pentru îngrijiri medicale, unde a rămas internat.

Din primele investigaţii, se pare că băiatul nu ar fi suferit leziuni grave, starea sa de sănătate fiind apreciată drept una bună, a precizat reprezentantul IPJ Hunedoara.

Fiul agresorului, care a fost şi el lovit de tatăl său, a fost solicitat la sediul Poliţiei Hunedoara pentru a fi audiat ca victimă a violenţei în familie, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara.
Din cercetări a mai rezultat că băiatul de 13 ani, trântit de pământ, este nepot al agresorului, bărbatul fiind unchi al copilului.

În urma anchetei, bărbatul a fost reţinut, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe şi violenţă în familie, dar şi de tulburarea liniştii şi ordinii publice, deoarece fapta a fost comisă într-un loc public.

Sursa: Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *