Acoperișul unei locuinței distrus de un incendiu

În urma unei informări ale dispeceratului ISU Neamț, azi, în jurul orei 21:50, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Frumosu, comuna Farcașa.

Conform informațiilor primite, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul unui imobil (cu trei locuințe), cu posibilitatea propagării la alte construcții învecinătate.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii 2 de Intervenție Poiana Teiului cu două autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD,  pompieri voluntari din cadrul SVSU Borca cu o autospecială pentru stingere și pompieri voluntari din cadrul SVSU Farcașa.
Pompierii nemțeni ne-au transmis că nu au fost victime.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. A ars acoperișul imobilului pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.

Instagram InfoNeamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com