Bărbat din Roman dispărut

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale şi cei ai Poliției municipiului Roman continuă activităţile de căutare în vederea depistării numitului Boroș Claudiu Florin, de 29 de ani, din Roman.

Pe 3 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost alertați de către un bărbat de 50 de ani, despre  faptul că, fiul său BOROȘ CLAUDIU FLORIN, de 29 ani, a părăsit în  mod voluntar domiciliul și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălţime – 1,70 m, greutate – 70 de kilograme, ten măsliniu, păr negru, tuns scurt. Bărbatul prezintă o cicatrice la buza superioară și un tatuaj pe umărul stâng.

În momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu o geacă neagră cu un imprimeu colorat pe spate, bluză neagră, tricou alb, blugi albaștri, pe cap purta un fes negru, fiind încălțat cu adidași roșii.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman și în localitățile limitrofe, în vederea depistării acestuia.

Dacă sunt persoane care l-au văzut și pot conduce la depistarea acestui, sunt  rugate să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

Sursa: IPJ Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com