Bărbat găsit în stare de inconștiență de pompieri, la o stână din Neamț

Azi, în jurul orei 11:11, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane căzute, în stare de inconștiență,  la o stână din localitatea Chirițeni, comuna Hangu.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii de la Garda II de Intervenție Poiana Teiului cu un autoturism de serviciu și o targă UT 2000 și o ambulanță SMURD, un echipaj de la Salvamont și un echipaj de la SAJ.
Echipajul de paramedici de pe ambulanța SMURD au acordat măsurile de prim ajutor unui bărbat de 46 de ani, care se afla in stare de hipotermie. Victima a fost preluată de echipajul Salvamont și transportată la ambulanța SMURD pentru a fi dusă la spital.

Sursa: ISU Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *