Controale la transportul public în comun. Doi șoferi au fost găsiți beți la volan

În perioada 19 – 25 iulie,  polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pentru reducerea accidentelor cauzate de încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice de conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de marfă.

Conform IPJ Neamț, în cadrul acțiunii, au fost verificate 79 de autovehicule destinate transportului public de persoane, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale, dintre care 9 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 2 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului.

Au fost constatate și sancționate 9 fapte de neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție și 3 pentru deficiențe tehnice.

A mai fost aplicată o sancțiune pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, o sancțiune referitoare la lipsa unor documente ale vehiculului și 6 sancțiuni pentru alte abateri de la normele rutiere.

Au fost dispuse 2 imobilizări pentru defecțiuni tehnice.

De asemenea, în cadrul acțiunii, au fost verificate 172 de autovehicule destinate transportului public de marfă, pentru neregulile constatate fiind aplicate 89 de sancțiuni contravenționale.

Dintre acestea, 39 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 43 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, o sancțiune pentru utilizarea incorectă a aparatului tahograf și 10 pentru deficiențe tehnice.

Totodată, au mai fost aplicate 3 sancțiuni pentru fixarea necorespunzătoare a mărfurilor, 4 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 4 pentru lipsa unor documente ale vehiculului și 33 de sancțiuni pentru alte abateri de la normele rutiere.

Au mai fost dispuse 2 imobilizări pentru defecțiuni tehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *