Doi şoferi s-au ales cu dosar penal după ce s-au urcat băuţi la volan

Ieri, 23 ianuarie, polițiștii nemțeni au depistat în trafic doi bărbați în timp ce conduceau autovehicule sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat un bărbat de 49 de ani, din Alexandru cel Bun, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Dumbrava Roșie.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la centrul de permanență, unde I s-au recoltat  probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

***

Polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Zănești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat  probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, celor doi li s-au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: IPJ Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *