Dosar penal pentru doi șoferi prinși beți la volan

Conform unui comunicat al IPJ Neamț, poliţiştii nemțeni au depistat în trafic doi bărbați sub influența băuturilor alcoolice.

Zilnic, polițiștii nemțeni continuă acțiunile pentru reducerea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool la volan, creşterea gradului de disciplină rutieră şi pentru conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la consecinţele conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Primul șofer

Ieri, 2 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare din Târgu-Neamţ.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Al doilea șofer

Tot ieri, 2 ianuarie 2021, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat pe DN 15 C, în localitatea Oșlobeni, un autoturism condus de un bărbat de 71 de ani, din Piatra Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la centrul de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Pentru evitarea evenimentelor rutiere datorate consumului de alcool, IPJ Neamț recomandă conducătorilor auto:

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Sursa: IPJ Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *