Măsuri pentru valul 5: șomaj tehnic, folosirea măștilor și testarea în școli

Premierul Nicolae Ciucă și șeful DSU Raed Arafat au discutat azi, despre pregătirea valului 5 de Covid-19 și iau în considerare ca oamenii să poarte corect masca chirurgicală cu standardul de protecție FFP2, „măsură de prevenție care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări”.

O altă măsură ar fi testarea elevilor în școli și introducerea șomajului tehnic pentru angajați sunt alte soluții analizate de Executiv.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, astăzi, o ședință, la sediul Guvernului, pentru a analiza măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. La întâlnire au fost invitați să participe miniștri și reprezentanți ai ministerelor Sănătății, Finanțelor, Justiției, Educației, Muncii și Solidarității Sociale, precum și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

În cadrul întâlnirii a fost prezentată evoluția pandemiei în țară și la nivelul Uniunii Europene, fiind evidențiate o serie de măsuri avute în vedere în funcție de această situație, care să protejeze sănătatea românilor și să permită continuarea funcționării școlilor, precum și a sectoarelor economice.

Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2.

În privința situației din școli, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală.

Pentru continuarea în bune condiții atât a funcționării serviciilor publice, cât și a activităților economice care să mențină locurile de muncă, au fost prezentate ca soluții alternanța program de lucru, respectiv șomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare.

În vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populației, vor fi derulate activități de comunicare si informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Valul 5 al pandemiei

Valul 5 al pandemiei va ajunge în România în cel mult 3 săptămâni, a declarat în 21 decembrie 2021 premierul Nicolae Ciucă, la finalul întâlnirii cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, el spunând că a primit de la aceasta un semnal că România trebuie să fie cu adevărat pregătită pentru a face faţă. La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că valul 5 va dura cel puțin 2 luni, conform hotnews.ro

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *