Situația vaccinării împotriva COVID-19 din județul Neamț

Conform DSP Neamnț, în județul Neamț, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate 12.703 cazuri COVID-19. 9.791 persoane au fost înregistrate ca vindecate.

Au fost raportate 357 decese – 151 femei și 206 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 96 de ani și având comorbidități.
Au fost testate 37.848 persoane, fiind lucrate în total 91.197 teste.

Localitățile cu cele mai multe infectări înregistrate în ultimele 14 zile sunt Piatra Neamț cu 328 cazuri și Roman cu 85 cazuri.

În ultimele 7 zile au fost raportate 384 cazuri noi.
În perioada 22-30 ianuarie au fost depistate și anchetate mai multe focare de familie și de colectivitate și au fost continuate anchetele epidemiologice a focarelor în desfășurare. În cadrul unui complex de servicii pentru copii din Piatra Neamț a fost depistat, un focar COVID-19. În total sunt infectate 6 persoane – salariați.
În prezent, 213 de persoane confirmate covid-19 sunt internate în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și 21 în Secția Covid a Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani.
Până la 30 ianuarie 2021 Direcția de Sănătate Publică Neamț a eliberat 13.383 decizii de carantinare și 8.030 decizii de izolare.

Situația vaccinarea anti COVID-19

În județul Neamț au fost primite 9.445 de doze de vaccin împotriva covid-19 Pfizer BioNTech, în 7 tranșe.
În perioada 4-30 ianuarie, în județul Neamț, au fost vaccinate 7.855 de persoane, din care 1.082 cu doza a 2-a. Au fost raportate 12 reactii adverse generale.
În ultima săptămână au fost administrate 3.288 de doze de vaccin. 2.206 persoane au fost vaccinate cu doza 1 și 1.082 cu doza de rapel.

Au fost vaccinate 839 de persoane din centrele rezidențiale și centrele de dializă, din care 709 prin intermediul echipelor mobile.

În contextual creat de penuria internaţională de vaccin, au fost luate următoarele măsuri:
• Începând cu data de 28 ianuarie se replanifică la vaccinare persoanele cu funcţii esenţiale programate la doza 1 în perioada 28 ianuarie – 11 februarie. Vaccinarea acestor persoane va fi amânată cu 10 zile, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării iniţiale.
În județul Neamț 702 persoane care deservesc activități esențiale, programate la vaccinare în perioada 28 ianuarie–11 februarie, au fost replanificate pentru administrarea primei doze.
• Începând cu data de 30 ianuarie, persoanele sub 65 de ani, programate la doza 1 între 30 ianuarie si 11 februarie se replanifică, pentru data de 16 februarie şi ulterior (în ordinea planificării iniţiale). 1.036 de persoane sub 65 de ani din județul Neamț au fost reprogramate.

Persoanele cu vârsta peste 65 ani rămân la programarea iniţială pentru doza 1.

În platforma informatică sunt înregistrate 34.401 programări, în perioada 4 ianuarie – 15 aprilie. Sunt incluse și programările la rapel.
Începând cu data de 4 februarie persoanele programate la doza I vor fi vaccinate cu vaccinul Moderna. Vaccinul Moderna este adiministrat în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. Cele două variante de vaccinuri – Moderna și Pfizer sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe
ARN mesager.
Au continuat activitățile de pregătire a centrelor de vaccinare pentru Campania de vaccinare: autorizarea centrelor de vaccinare, amenajarea centrelor de vaccinare, identificarea personalului din echipele de vaccinare.
Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 www.vaccinare-covid.gov.ro.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *