Șofer mort de beat, prins de polițiști în trafic

Polițiștii acordă o atenție deosebită impunerii unui climat de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic și periodic desfășoară acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Vineri, 11 decembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din Gâdinți, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 207 C, în localitatea Ion Creangă

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: IPJ Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com