Șoferiță beată, implicată într-un accident rutier în Piatra Neamț

Marți, 16 februarie, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați despre faptul că pe strada Fermelor s-a produs un accident rutier, soldat cu pagube materiale.

La fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție care a constatat faptul că nu sunt victime omenești.

Conform informațiilor de la IPJ Neamț, un bărbat de 40 de ani, din Mărgineni, conducea un autoturism pe strada Fermelor, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers spre stânga, pe strada Pompiliu Clemenet, moment în care ar fi fost acroșat de un autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din Piatra Neamț, care se angajase în depășirea acestuia.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 40 de ani. În cazul femeii de 37 de ani, rezultatul a indicat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

*

Tot marți, 16 februarie, în jurul orei 22.20, în timp ce polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz efectuau serviciul de patrulare, pe raza comunei Tașca au identificat un autoturism într-un parapet metalic, pe sensul de mers Bicaz – Bicaz Chei.

În autoturism a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 55 de ani, din Bicaz, care emana halenă alcoolică.

Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: IPJ Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *