Tânăr de 19 ani cercetat pentru tâlhărie.

O persoană bănuită de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată a fost reținută de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț.

Pe 29 iunie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că un grup de tineri tulbură liniștea și ordinea publică pe o stradă din municipiu.

Prin urmare polițiștii s-au deplasat imediat la fața loclui, identificând trei tineri, din Iași, care au precizat faptul că se aflau în acel loc deoarece unul dintre aceștia, un tânăr de 24 de ani, dorea să vândă un telefon unei persoane necunoscute, în urma publicării unui anunț pe un site de vânzări online.

În fapt, tânărul în cauză ar fi stabilit locul de întâlnire pe o stradă din Piatra Neamț unde s-ar fi întâlnit cu o persoană necunoscută care ieșise dintr-o scară de bloc. Aceasta din urmă ar fi verificat telefonul și s-ar fi reîntors în scară pentru a aduce suma de bani stabilită, moment în care i-ar fi dat cu spray lacrimogen în zona feței, sustrăgându-i telefonul mobil, după care a părăsit locul faptei.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, persoana bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată a fost identificată ca fiind un tânăr de 19 ani, din Piatra Neamț.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Astăzi, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com