Trei șoferi din Târgu Neamț prinși sub influența substanțelor stupefiante

Zilele trecute, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț și Poliției municipiului Piatra Neamț au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe stupefiante la volan.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni pentru siguranța traficului rutier.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 3 au fost pentru conducere sub influenţa unor substanţe stupefiante.

Conform IPJ Neamț, în urma activităților, au fost reținute 10 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Exemple:

La data de 18 iunie a.c., în jurul orei 20.40, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nemțișor, în Târgu-Neamț.

Întrucât manifesta un comportament nefiresc, conducătorul auto din Târgu-Neamț a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă la cocaină și opiu.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că plăcuțele de înmatriculare provizorii ale autoturismului erau expirate din anul 2021.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

***

La data de 19 iunie a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, în Târgu-Neamț.

Conducătorul auto din Târgu-Neamț, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă la cannabis.

De asemenea, tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, reieșind o concentrație de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

***

La data de 18 iunie a.c., în jurul orei 23.50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat în trafic un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărăşeşti, în Târgu-Neamț.

Conducătorul auto, din Târgu-Neamț, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com