Un alt copil lovit de un autoturism în timp ce mergea pe bicicletă
Ieri, un minor de 7 de ani, din Rediu, care circula în calitate de biciclist, pe DJ 159 C, a fost acroșat de o autoutilitară condusă de un tânăr de 22 de ani din Cândești, ce se deplasa în acelaşi sens.
La data de 12 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Rediu, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Din cercetările efectuate a reieșit că, un minor de 7 de ani, din Rediu, care circula în calitate de biciclist, pe DJ 159 C, a fost acroșat de o autoutilitară condusă de un tânăr de 22 de ani din Cândești, ce se deplasa în acelaşi sens.
Conform IPJ Neamț, în urma evenimentului a rezultat rănirea minorului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medcale.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de poliţişti
Tot ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, de 37 de ani, din Agapia.
Cel în cauză era condamnat de Judecătoria Târgu-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate, de 14 luni și 10 zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, fără permis de conducere și sub influența alcoolului.
Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.