Violență și tulburarea ordinii și liniștii publice

Patru bărbați din Valea Ursului au fost arestați pentru 24 de ore, fiind bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Pe 4 ianuarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost înștiințați cu privire la faptul că pe o stradă din Valea Ursului a izbucnit un conflict între mai multe persoane.

În urma verificărilor efectuate a reieșit că, patru bărbați cu vârste cuprinse între 37 și 45 de ani, s-ar fi deplasat în apropierea unei societăți comerciale din Valea Ursului, iar pe fondul unui conflict ar fi lovit trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 31 de ani, din aceeași localitate.

Pe 7 ianuarie, polițiștii au documentat activitatea infracțională a celor patru, pe care i-au depistat și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de aceștia, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *