Weekend prelungit cu amenzi substanțiale

Conform unui comunicat trimis de IJJ Neamț(Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „General de brigadă Constantin Stavăr” Neamţ), în perioada 28 noiembrie – 01 decembrie, peste 190 de jandarmi s-au aflat în mijlocul cetățenilor, angrenați în misiuni de asigurare si menținere a climatului de ordine publică în aria de competență. Jandarmii au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și pentru verificarea respectării legislației în vigoare în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2, în cooperare cu alte instituții cu atribuții în domeniu.

Activitatea jandarmilor a avut un caracter preponderent preventiv în dispozitivele de ordine publică, însă s-au înregistrat și situații care au impus luarea măsurilor legale.

Pentru provocarea unor scandaluri, adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat, refuzul declinării identității în fața agentului constatator și alte fapte ce au adus atingere normelor de conviețuire socială, 13 persoane au fost sancționate contravențional, valoarea amenzilor aplicate fiind de 3.700 de lei, iar abaterile constatate sunt prevăzute de Legea nr. 61 din 1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii si liniștii publice.

Pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorități în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov-2, 50 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală au fost avertizate în scris, iar 2 persoane au fost sancționate cu amendă de 500 de lei fiecare conform Legii nr. 55/ 2020

Facem apel, în continuare, către cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, pentru protejarea lor și a celor dragi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *