Minivacanță de 3 zile pentru elevi și profesori

Conform site-ului edupedu.ro, toți elevii din învățământul preuniversitar, precum și copiii de grădiniță vor avea liber de la școală luni, 5 octombrie. În total vor avea 3 zile de vacanță, sămbătă, duminică și luni.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură cu Ministerul Educației prevede data de 5 octombrie, când este Ziua internațională a educației, drept zi nelucrătoare pentru tot personalul din învățământul preuniversitar, a declarat pentru Edupedu.ro liderul Federației Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’, Marius Nistor.

Ordinul de ministru care aprobă structura anului școlar 2020-2021 prevede că “unitățile de învățământ și inspectoratele școlare marchează prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie 2020 – Ziua Internațională a Educației”.

Contactat de Edupedu.ro, liderul sindical Marius Nistor a declarat că “ordinul trebuie să țină cont de contractul colectiv de muncă, ce are putere de lege. Iar contractul colectiv de muncă negociat cu Ministerul Educației prevede 5 octombrie zi nelucrătoare pentru tot personalul din învățământul preuniversiutar. Este o recunoaștere a acestui domeniu de activitate”.

Acesta a precizat că este zi liberă și pentru toți elevii, de la grădiniță și până la clasa a XII-a, încă “din momentul în care 5 octombrie a fost recunoscută ca zi mondială a educației”.

Sursa: edupedu.ro

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com