Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale –Luceafărul, Neamț – „PAȘI SPRE UN VIITOR INCLUZIV”

Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale –Luceafărul, Neamț implementează în perioada 2 mai 2022-15 decembrie 2022 proiectul „PAȘI SPRE UN VIITOR INCLUZIV”, cofinanţat din fonduri nerambursabile de la Municipiul Piatra-Neamt, județul Neamț, Categoria Acțiunile Comunității, anul 2022.
Astfel, au fost îndeplinite cu success obiectivele prevăzute pentru prima jumătate a proiectului:
 În perioada 3-5 iunie 2022, 12 dintre beneficiarii proiectului au participat la două dintre secțiunile Festivalului Internațional de Arte ”Muguri de lumină”, ediția a IV-a 2022, organizat de Asociația ”Veronica Filip” din Piatra Neamț. Au fost prezentate publicului o expoziție cu 11 icoane pictate pe sticlă și 1 pictură pe pânză, pentru care tinerii au câștigat Trofeul festivalului la secțiunea ”Arta fotografică” și punerea în scenă, sub forma teatrului de umbre, a poveștii ”Capra cu trei iezi” a lui Ion Creangă, pentru care tinerii au câștigat Premiul I la categoria ”Copii speciali”. Precizăm că Asociatia Luceafarul este partenerul Asociatiei „Veronica Filip” pentru sectiunea „Copii speciali” organizata in cadrul acestui festival, astfel încât, copiii si tinerii cu dizabilitati din toata tara au putut participa la festival, demonstrand tuturor ca talentul nu face discriminare.
 Pe parcursul lunii iunie, patru dintre beneficiarii proiectului au participat la ”Campionatul virtual de Fitness Unificat Special Olympics Romania” organizat în cadrul proiectului ”Școala Generației Unificate”. Evoluția sportivilor de la Asociația Luceafărul a fost recompensată cu diplome, medalii și tricouri înscripționate cu mesajul ”Campion al Incluziunii”.
 Au fost realizate un număr de 24 de icoane pictate pe sticlă,având mărimi diferite, ce vor face obiectul unei alte expoziții, ce va fi prezentată publicului cu ocazia evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități ce este marcată în data de 3 decembrie.
 Beneficiarii proiectului au beneficiat de următoarele terapii de recuperare: artterapie, meloterapie, psihoterapie și terapie prin joc, hidrokinetoterapie si inot, kinetoterapie și fitness, dans terapeutic.
Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com